Reportaj TV Digi24
Accidentele Vasculare Cerebrale se află printre primele cauze de mortalitate și morbiditate în România după bolile cardiovasculare și oncologice. Pe lângă paralizie, dificultăți de vorbire sau pierdere a vederii, majoritatea pacienților dezvoltă și tulburări cognitive - bolnavul nu se poate orienta, își pierde memoria sau este confuz. Pentru a putea preveni aceste simptome, mai mulți medici din România și Serbia au început un proiect transfrontalier, iar cercetarea se va face la Timișoara.
Sursa: Digi24 - 31 octombrie 2017, Timisoara
Reportaj 23 aprilie 2019
Accidentele vasculare cerebrale vor putea fi prevenite și diagnosticate mult mai eficient, în regiunea transfrontalieră România-Serbia. Asta, datorită unui proiect european, aparținând Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș“ din Timișoara și a două spitale din localitățile sârbești Vrsac (Vârșeț) și Smederevo.
Sursa: Facebook UMFT - 23 aprilie 2019, Timisoara
Reportaj Aprilie 2019
Accidentul Vascular Cerebral este afecţiunea care se află pe locul doi în topul cauzelor de deces, în România, după bolile cardiovasculare. Deşi este o afecţiune care poate fi prevenită, accidentul vascular cerebral face tot mai multe victime printre români, deoarece aceştia se prezintă prea târziu la medic. Profesorul universitar doctor Dragoș Cătălin Jianu, medic primar neurolog, ne vorbește în rubrica Pastila de Sănătate, despre această afecțiune cu care sunt diagnosticați anual 60 de mii de români.